• Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene
  • Felix Aftene

Felix Aftene

Departe de a fi un demers narcisiac sau zorii unei crize, actualul ciclu releva un moment decisiv in destinul meu artistic: intoarcerea catre Sine. Daca ciclurile anterioare erau “locuite” de fiinte imaginare, mitice, acum discursul plastic se concentreaza in jurul fiintei concrete, eul contemplat in relatia sa intima cu arta, cu propria-I statura morala, cu persoana iubita sau marile intamplari ale existentei.

In 1996, interesat fiind de arta performativa, am desenat cu ajutorul corpului cateva dintre cele mai reprezentative lucrari de arta ale umanitatii in cadrul unui performance (devenit, mai tarziu, videoart) intitulat “Art Museum”. Ipostazele de atunci devin, in ciclul de fata, lucrari postperformance. Autoportretul e un gest intim si public, deopotriva. Prin autoportret, autorul cerceteaza abisurile fiintei sale si deseneaza in acelasi timp “fata” pe care vrea sa o arate lumii, spunand practic, siesi si publicului, acesta sunt eu! Iar eu sunt ceea ce creez…

Cateva dintre lucrarile din acest ciclu exploreaza motivul taxidermiei in greaca, “aranjamentul pielii”, un univers al fiintelor golite de continut, prezente doar prin derm. Nu e altceva decat imaginea lumii moderne, a omuluii “trofeu”, vidat de sentimente si emotii, de capacitatea de a valoriza, un individ
moraliceste inert. In acest peisaj dominat de fals, al creaturilor cu ranjete intepenite, apare neasteptat infantul in postura de christ salvator, clamand intoarcerea la puritate, la esenta umana absoluta exprimata de dragostea paterna. TAXIDERMIA, accesul la eternitate prin conservarea cadavrelor, devine antagonul veritabilei victorii asupra timpului: supravietuirea genetica.

Aceeasi butaforie, aceeasi muzeificare, o regasesc in spatiul postindustrial romanesc. Vad aici taxidermia unei epoci extincte! Peste acest univers in decompunere am simtit nevoia sa inalt himerici zburatori, madone si icari, caci din gropile umanitatii se nasc noi aspiratii. Apocalipsa unei lumi genereaza nasterea alteia – e, in fapt, un fel de a intelege nemurirea.